Majorat american

Am ajuns şi la 21. Acum pot să beau bere şi după legea lor. Parcă ieri am scris despre 20. Trecerea asta a timpului, aproape violent de rapidă, mă înspăimântă. Mă sperie ideea de neputinţă. De aceea sper că voi muri la o vârstă rezonabilă, după ce voi fi făcut majoritatea lucrurilor la care visez acum: să scriu o carte, să sar cu paraşuta, să mă joc pe un pian, să văd anumite locuri, să am o bicicletă, să am o fetiţă.

Cam astea ar fi. Legat de ce am făcut până acum… las timpul să decidă. Evoluez constant la fel cum involuez atunci când o iau pe cărări greşite. Totul depinde doar de mine. Eu trebuie să le disting şi să o aleg pe cea corectă. Până la 22 voi rămâne acelaşi Spirit Nocturn insomniac, boem, zăpăcit, iubitor de mulţi şi de multe, ce-şi rupe o frântură din el şi o tastează aici. Cât de bine sau de prost, voi judecaţi.

În final îmi fac singură o dedicaţie. Am tot ascultat piesa asta în zilele precedente. Vă las cu cei de la Guano Apes şi a lor “Kiss the dawn” cause i’m the girl who kisses the dawn.

Imagine via.