despre Spirit Nocturn în câteva rânduri
Deşi în buletin scrie Laciu Georgiana-Andreea, în online mi-am ales numele de Spirit Nocturn. Asta pentru că, atunci când am dat cu nasul de internet (octombrie 2009), sufeream de insomnie. Stăteam cu nopţile pe internet. Şi am simţit nevoia unui colţişor al meu. Un loc unde să mă descarc şi unde să pot interacţiona cu alţi oameni în timpul nopţilor. În acel moment a apărut acest blog. Nu exagerez când spun că, în acel moment, el a fost medicamentul meu. Se acumulaseră multe lucruri urâte şi începeam să cedez fizic şi psihic.
Când a împlinit 1 an m-am gândit să renunţ la el, dar am continuat şi acum ne pregătim de aniversarea de 2 ani din octombrie. Prin el am cunoscut mulţi oameni şi am învăţat multe lucruri. Am continuat pentru că am descoperit că îmi place ceea ce fac online. Încă îl consider colţişorul meu drag.
Dar destul despre mine ca Spirit Nocturn. În offline sunt Andreea Laciu, studentă în anul I II în cadrul Universităţii Hyperion din Bucureşti, Facultatea de Litere şi Limbi Străine, secţia Română-Engleză. Am făcut şi un an la Universitatea Bucureşti, LITERE, secţia Română-Franceză, dar am renunţat din cauza unor probleme personale.
Sunt impulsivă, zăpăcită, stresată prea des şi de fel cu capul în nori. Simţul orientării e puţin prin pomi, doar până ce parcurg prima dată o rută. După aceea, îţi pot fi deja ghid. Sunt o prietenă bună, deşi mi-o iau tot mai des în bot din partea unor “prieteni” şi oameni pe care i-am ajutat. Sunt genul de om care se plimbă de nebun pentru a se linişti. Pot sta ore întregi să privesc cerul noaptea. M-aş plimba cu bicicleta prin toată ţara. Iubesc natura şi urăsc defectele umane intenţionate (răutatea, ipocrizia, laşitatea şi altele de genul). Visez la mare şi la munte, deşi nu am ajuns nici pe plajă, nici cocoţată pe stânci.
Îmi plac filmele, fie ele seriale sau artistice şi mi-aş cumpăra zilnic câte o carte. Nu pot trăi fără muzică. Dacă trece o zi fără să ascult o melodie preferată, devin agitată. Dependentă de băuturi carbogazoase cu cofeină. Savurez o cafea dulce când am mult de lucru. Gătesc cu plăcere şi inventez mereu reţete trăznite. În copilărie am avut puţină voce şi oleacă de talent la desen. Vocea s-a dus, iar talentul la desen nu a mai fost lucrat. Mai iau din când în când creionul şi mă joc. Am rămas cu scrisul. Înainte să public ceva pe internet scriu întotdeauna pe un caiet. Am o întreagă colecţie şi un carnet şi un pix în geantă.
Nu sunt genul de femeie cochetă şi nu mă machiez, deşi am făcut-o şi pe asta de câteva ori. Nu pot purta discuţii despre make-up, coafuri, genţi, pantofi şi haine trendy pentru că nu mă pasionează. Pot bea bere la fel de bine cum pot purta o rochie la o ocazie deosebită. Sunt încăpăţânată, vreau să nu fiu deranjată când am ceva de făcut, nu accept uşor să fiu ajutată, fac mereu lucrurile până la capăt, chiar dacă uneori le fac în ritmul meu. Aşa sunt eu. O combinaţie bizară. Trebuie să mă cunoşti pentru a mă putea judeca.







Vorbe'n vânt